În episodul precedent am vorbit despre modul în care un ego toxic ne limitează capacitatea de a crește și a ne dezvolta. Astăzi vom discuta despre cum putem deveni lideri care inspiră oameni să îndeplinească misiuni valoroase în cadrul companiilor pe care le conducem.
Pentru a disipa falsul pericol care activează reacțiile toxice ale egoului, trebuie să depășim reflexele defensiv-agresive către o atitudine bazată pe creativitate constructivă. Sună puțin cam abstract, însă clarific imediat concret ce putem face pentru o relație sănătoasă cu propriul Ego.
Primul pas este să fim atenți la reacțiile noastre. Atunci când simțim gustul răutăcios făcându-și loc în atitudinea noastră, să nu acționăm imediat. Să ne acordăm puțin timp de analiză a cauzei. „De ce simt nevoia să dau o replică tăioasă? „Ce mă motivează să desființez verbal această propunere?” „De unde vine acest disconfort visceral care activează agresivitatea în mine?” „Care este amenințarea căreia îi răspund cu această atitudine?”
#Soluții pentru un Ego sănătos
Pasul 1: Analiza de sine
- Suntem atenți la reacțiile noastre
- Nu dăm curs reflexului
- Analizăm sursa reflexului- De simt nevoia să…
– Ce mă motivează să…
– De unde vine….
– Care este adevărata amenințare?
Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)
Tentația imediată va fi să dați vina pe ceilalți. „A fost o propunere slabă!” „N-a știut să argumenteze!” „Nu înțelege situația!” „Nu era pregătit!”. Însă realitatea este că răspunsul normal pentru oricare dintre aceste situații este corectarea erorii, nu agresivitatea. Agresivitatea poate avea doar cauze personale care conectează anumite frici primare ale noastre cu anumite comportamente și situații cu care ne confruntăm.
#Soluții pentru un Ego sănătos
Tentația de a da vina pe ceilalți
- „A fost o propunere slabă!”
- „N-a știut să argumenteze!”
- „Nu înțelege situația!”
- „Nu era pregătit!”(!) soluția e corectarea erorii, NU agresivitatea
(agresivitatea = cauze personale)(?) care e sursa reacției emoționale?
(temeri, spaime personale)
Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)
E posibil ca la început să ne fie mai greu să fim obiectivi față de probleme care ne privesc. Un exercițiu pregătitor foarte bun este să îi observăm pe ceilalți, încercând să identificăm cauzele comportamentelor lor. De câte ori întâlnim măștile defensive de bravadă, agresivitate sau indiferență, să analizăm cu atenție ce vulnerabilități se ascund în spatele acestora. Odată ce vom înțelege fricile care îi motivează pe ceilalți, putem să recunoaștem mai ușor la noi înșine aceleași reacții de apărare.
#Soluții pentru un Ego sănătos
Analiza reacțiilor celorlalți
- Afișarea măștilor defensive
bravadă, agresivitate, indiferență>> ce vulnerabilități ascund?
(cauzele reale ale reacțiilor)
Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)
Pasul doi, după ce am identificat de unde a venit reflexul de agresivitate, este să ne concentrăm pe scopurile și valorile care vrem să ne definească viața. Trebuie să ne dăm seama care este în realitate obiectivul principal care trebuie atins în acel context și să ne concentrăm doar pe acesta. Dacă nu facem acest lucru, obiectivul principal va fi ratat în favoarea unei confruntări emoționale care nu aduce niciun beneficiu nimănui. Dimpotrivă, crează un mediu toxic în care productivitatea scade și oamenii sunt doar în trecere către un job mai bun.
#Soluții pentru un Ego sănătos
Pasul 2: Focus pe Obiectiv/Miză
- Concentrare pe scop/valori
- Identificare miză principală
- Ce blochează și ce trebuie remediat
- Focus pe rezultate, NU vinovați
Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)
Prin urmare trebuie să ne punem câteva întrebări de clarificare a intențiilor noastre: „Ce ne dorim cu adevărat să obținem din acest context?” „Ce am vrea cu adevărat să obținem de la cealaltă persoană?” „Care este miza reală a dialogului?” „Ce fel de exemplu de leadership vrem să oferim echipei?” Iar atunci când am identificat ce anume este important, să ne concentrăm acțiunile doar în acel sens pentru că este singurul care va crea rezultate benefice – pentru noi, pentru cei pe care îi conducem, pentru companie și pentru clienți.
#Soluții pentru un Ego sănătos
Pasul 2: Identificare Scop/Miză
- Ce ne dorim cu adevărat să obținem?
- Ce avem nevoie de la cealaltă persoană?
- Care este miza reală a dialogului?
- Ce fel de exemplu oferim echipei?
Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)
Să luăm un exemplu concret. Un coleg din echipa coordonată vine cu o propunere foarte bună. Atât de bună încât îl face pe șef să se simtă prost pentru că n-a avut-o el. Instinctul șefului este să desființeze propunerea pentru a demonstra, lui și celorlalți, că doar el poate avea idei atât de bune. Propunerea nu-i perfectă, prin urmare șeful o poate pune la pământ destul de ușor.
Șeful trebuie să aleagă între cele două opțiuni: (1) dă curs reflexului și desființează propunerea sau (2) folosește întreaga experiență și competență pentru a rafina propunerea într-un proiect de succes.
#Soluții pentru un Ego sănătos
Două Opțiuni: o Alegere
- Șeful – dă curs reflexului
desființează propunerea
– descurajează inițiativa
– încurajează ignorarea propunerilor bune
– oameni demotivați în căutare de job-uri mai bune - Leaderul – acționează rațional
transformă propunerea în succes
– încurajează noi propuneri
– compania va fi mai competitivă
– oameni motivați care nu vor să schimbe job-ul
Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)
Un șef va alege prima opțiune, înconjurându-se doar de oameni fără idei care îl aprobă orice ar spune. Un leader va alege a doua opțiune, devenind forța care multiplică talentul, resursele și potențialul echipei sale.
#Soluții pentru un Ego sănătos
Două Opțiuni: o Alegere
- Șeful – dă curs reflexului
>> înconjurat de oameni fără idei
care îl aprobă fără comentarii - Leaderul – acționează rațional
>> sursa care multiplică talentul,
resursele și potențialul echipei
>> mentorul echipei, punând în slujba
lor experiența și competența lui
Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)
Ne oprim aici pentru astăzi. Săptămâna viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina noastră de Facebook, pe canalul deYoutube și în aplicația mobilă „Adrian Vascu” din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!
—
PNRR:
—
Noul Leadership:
-
- Revoluția Sensului (încheiere sezon 4)
- Renegocierea Angajamentelor
- Angajamentul Real
- Leadershipul Angajamentului
- Angajamentul Integrității
- Conflicte Interne
- Escalidarea Comunicării
- Aliații Puterii
- Recâștigarea Puterii
- Traumele Angajaților
- Paradoxul Puterii
- Costul dezamăgirii oamenilor
- Costul neimplicării oamenilor
- Noul Tip de Leadership
- Noul Tip de Leader
- 2021 Anul Sensului
—
Cultura Organizațională—
Restructurare:
- Planul de Restructurare (2)
- Planul de Restructurare
- Concordatul Preventiv
- Semnele declinului companiilor
- Ciclul de viață al companiilor din România
- Despre restructurarea preventivă
- Primii pași în restructurarea financiară
- Cum funcționează restructurarea financiară
- Peste 2600 de companii pasibile de iminența intrării în insolvență
—
Fuziuni și Achiziții:
- Bune Practici
- Etape Cumpărare
- Perspectiva Cumpărătorului
- Durata Etapelor M&A
- Etape Proces M&A
- Pregătirea afacerii pentru exit
- Decizia exitului din business
- Soluții pentru salvarea companiilor
—
!NOU – AVA mobile app (search „Adrian Vascu”):
- Android App: https://bit.ly/2Jf9rsL
- iOS App: https://apple.co/2pNk27j
—
Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe facebook.
Veridice Episodul 5.03 | 24.08.2021
Marți | 19:10 | Digi24 | Sezonul 5
Cu Adrian Vascu, Senior Partner Veridio