Veridice 609: Singura comparabilă care merită efortul

În episodul precedent am vorbit despre comparabile – acele repere superficiale din exterior în funcție de care ne canalizăm energia pentru a îndeplini idealurile altora. Doar ca să-i întrecem câtuși de puțin. Chiar și atunci când acele obiective nu ne aparțin și nu ne împlinesc în niciun fel. Dimpotrivă, ne îndepărtează de ceea ce este cel mai important pentru noi.

 

 

Singura comparabilă care realmente contează este cea mai bună versiune a noastră. Este singurul ideal care merită tot efortul și încă ceva peste. Este singurul ideal care, odată atins, ne va aduce pace și bucurie în suflet. Este singura competiție care va face diferența în modul în care ne raportăm la viața pe care trăit-o atunci când vom fi mai aproape de final decât de început.

Singura comparabilă care merită efortul

  • Cea mai bună versiune a noastră
  • Atingerea propriilor idealuri
  • Ne aduce pace și bucure în suflet
  • Singura competiție care ne va
    aduce „mai binele” în propria viață

 

Ca să aflăm care sunt idealurile noastre ar trebui săpat adânc și curajos. Este nevoie de onestitate și asumarea unor riscuri. Pentru că atunci când părăsim calea bătătorită de alții trebuie să ne croim propriul drum. Nu avem hartă, nu avem garanții, nici măcar scuze. Este un model croit special de noi și pentru noi. Însă este în egală măsură singura călătorie care merită.

Singura comparabilă care merită efortul

Drumul către…

  • Identificarea propriilor idealuri
    nu este ușoară
  • Trebuie săpat adânc și curajos
  • Necesită onestitate și asumare
  • Solicită multă energie
    pentru a croi propriul drum
    fără hartă, garanții, scuze

 

Și poate atunci când fiecare dintre noi se va concentra pe a-și transforma propriile visuri în realitate vom descoperi că avem în comun esența vieții. Și anume, lupta cu obstacolele care ne despart de propriile idealuri. Și poate atunci, când vedem cum fiecare duce bătălia autentică a vieții sale, pentru că știm ce înseamnă asta din propria experiență, ne vom oferi bucuroși să ajutăm – așa cum și noi am fost ajutați la randul nostru.

Singura comparabilă care merită efortul

De la competiție la colaborare

  • Avem în comun esența vieții
    = lupta cu obstacolele care ne
    despart de propriile idealuri
  • Respect reciproc pentru bătăliile
    celorlalți în atingerea potențialului
  • Suport reciproc pentru a obține
    victorii individuale prin colaborare

 

De ce insist pe tema comparabilelor? Pentru că în vremuri tulburi se intensifică periculos de mult reflexul de a ne uita la vecin cu dușmănie pentru că are iarba mai verde ca a noastră. Cu cât ne simțim prosperitatea mai amenințată, cu atât ne încruntăm mai tare la vecin. Însă este un demers profund toxic – atât pentru noi, cât și pentru cei din jurul nostru.

Singura comparabilă care merită efortul

Toxicitatea comparabilelor

  • Vremurile tulburi intensifică
    reflexul de a ne compara cu ceilalți
  • În crize suntem predispuși la invidie
    și chiar dușmănie
  • Dezbinarea aduce pierderi pentru noi toți

 

Din același motiv al vieții prin comparație, suntem împărțiți ca nație în două sau mai multe tabere cu idealuri ireconciliabile în aparență. Asta pentru că, peste acest mecanism disfuncțional, se așterne un leadership din ce în ce mai puțin competent. Odată ce personalitatea conducerii este ștearsă și oamenii nu își regăsesc un ideal firesc comun, le rămâne timp de manifestare personală de nivel jos ca vibrație. Pe scurt, comportamente de tip „să moară și capra vecinului” sau „care pe care”.

Singura comparabilă care merită efortul

Pericolul dezbinării

  • Trăirea prin comparație = dezbinare
    + idealuri ireconciliabile (! în aparență)
  • Dezbinare amplificată de lipsa
    leadershipului competent
  • Intensificarea comportamentelor neferice
    – „să moară și capra vecinului” sau „care pe care”.

 

Un leadership puternic ar canaliza elementele comune din orice tabără se află și ar determina o traiectorie socială în care oamenii să găsească un ideal comun și pentru care luptă împreună. Iar acel obiectiv important ar beneficia de puterea fenomenală a lui „mai puternici împreună”.

Singura comparabilă care merită efortul

Leadershipul puternic

  • Accentuează elementele comune
  • Determină un ideal împărtășit
  • Oferă viziunea unui viitor mai bun pentru toți
  • Unifică energiile pentru o luptă comună
  • Conduce societatea către victoria tuturor
    „mai puternici împreună”

 

Iar acest obiectiv care merită efortul nu poate fi vecinul de sus sau cumătra de la oraș. Ci doar cea mai bună versiune a fiecăruia dintre noi. Pentru acest ideal dispar comparabilele false, pentru că nimeni nu mai este ca tine, deci nu ai cu cine te compara.

Singura comparabilă care merită efortul

Obiective mari

  • Niciodată imitarea altora
  • Întotdeauna cea mai bună
    versiune a fiecăruia=> Dispar comparabilele false
    Dispar sursele dezbinării / dușmăniei

 

Rămâne doar comparația cu tine însuți, singura comparație care este la fel de importantă pentru tine cât și pentru cei din jur. Evident, este și cea mai grea de îndeplinit. Pentru că nu înseamnă doar să depășești capacitatea altora. Trebuie să depășești vârful atins de toate versiunile tale anterioare. Adică evoluție autentică. Cel mai mare salt calititativ pe care ți-l poți asuma. De fiecare dată.

Singura comparabilă care merită efortul

Reîntoarcerea la adevăr

  • Comparația cu tine însuți
    este singurul adevăr posibil
  • Victoria cu tine însuți
    este cea mai grea de obținut
  • Presupune evoluție autentică
    și continuă
  • Efecte pozitive pentru sine
    + cei din jurul nostru

 

Când vom învăța că întrecerea versiunii noastre anterioare este un prilej de bucurie și că tendința spre cea mai bună versiune a noastră este singura comparabilă ideală, vom rupe lanțul comparării superficiale și vom începe să creștem generații care ne vor scoate din referința circulară sau marasmul în care ne aflăm. Și atunci ne vom compara să evoluăm, deci să trăim cu adevărat, nu vom trăi doar să ne comparăm. Poate unii dintre dumneavoastră spuneți că nu vi se aplică cele de mai sus. Este foarte bine. E o dovadă că se poate schimba ceva.

 

Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicațiile mobile din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

Impozitare Clădiri 2022:

Noul An:

Lider Autentic :

Noul Leadership:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: