Veridice 805: Separația puterilor în stat

În episoadele precedente vorbeam despre prezumția nevinovăției și relevanța ei pentru evoluția societății și calitatea vieții. Astăzi vorbim despre importanța separației puterilor în stat.

 

 

Într-o democrație civilizată și prosperă, suntem conștienți că puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut. Prin urmare, modul în care ne organizăm națiunea se bazează pe principiul „Checks and balances”, adică verificări și echilibre între puterile care controlează diferite aspecte ale țării.

Separația puterilor în stat

  • Checks and balances
  • Puteri separate
  • Puteri echilibrate
  • Puteri verificate
  • Puteri colaboratoare

 

Modelul clasic conține trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească. Puterea legislativă, reprezentată de aleșii cetățenilor, votează textele care intră efectiv în vigoare. Puterea executivă, reprezentată de guvern și administrația publică, asigură implementarea legilor. Puterea judecătorească monitorizează aplicarea legilor și sancționează nerespectarea acestora.

Separația puterilor în stat
Modelul celor 3

  1. Legislativă
    – aleșii cetățenilor
    – votează textele care intră în vigoare
  2. Executivă
    – guvern + administrație publică
    – implementarea legilor
  3. Judecătorească
    – monitorizarea aplicării legilor
    – sancționarea nerespectării lor

 

Presa este numită adesea cea de-a patra putere în stat. Rolul ei este de a indentifica și publica informații relevante oamenilor și companiilor despre acțiunile celorlalte puteri în stat. Căci nu poate exista o democrație autentică într-un stat în care contribuabilii nu sunt corect și complet informați. Deciziile neinformate sau dezinformate sunt simple manipulări.

Separația puterilor în stat
Modelul celor 4

  • 4. Presa
    – identifică + publică
    informații relevante
    oamenilor & companiilor
    despre acțiunile celorlalte puteri(!) nu există democrație fără
    cetățeni corect și complet informați

 

Și am putea spune că există o a cincea putere în stat – privatul, fie că vorbim despre oameni sau companii. Căci aceștia au dreptul să aibă un cuvânt de spus în deciziile celor trei puteri și să-și facă auzită opinia în platformele celei de-a patra. Mai ales că, prin munca și talentul lor, finanțează activitatea tuturor.

Separația puterilor în stat
Modelul celor 5

  • 5. Privatul
    – oameni
    – companii
    – organizații(!) prin munca și talentul lor,
    finanțează activitatea celorlalte puteri

 

Pentru a avea o democrație funcțională, cele cinci puteri nu pot fi în mâna aceluiași grup de lideri sau interese. Fiecare dintre cele cinci puteri are nevoie de independență în acțiune conform legilor care le guvernează activitatea. Fiecare putere are drepturi și libertăți garantate prin Lege, dar și responsabilități care produc consecințe în cazul exercitării lor defectuoase sau cu rea credință.

Separația puterilor în stat
Democrație funcțională

  • Puterile nu sunt deținute de același grup
  • Fiecare putere are independență
  • Fiecare putere are drepturi și libertăți
  • Fiecare putere are responsabilități și consecințe
    (!) conform Legii

 

În egală măsură, fiecare putere trebuie să aibă instrumente de opoziție față de eventualele greșeli sau abuzuri ale celorlalte. Fiecare putere trebuie să asigure transparență și să se supună verificărilor altor puteri. Fiecare putere trebuie să se consulte cu celelalte pentru asigurarea unor decizii bune cu efecte pozitive asupra națiunii.

Separația puterilor în stat
Democrație funcțională

  • Instrumente de opoziție
  • Transparență
  • Verificări
  • Consultări
  • Fiecare putere are responsabilități și consecințe
    (!) conform Legii

 

În cazul privaților, prin diferite legi și instituții, susținem un mediu puternic concurențial pentru a elimina posibile abuzuri. Ne este tuturor clar că monopolurile sau oligopolurile duc fără excepție la produse și servicii mai scumpe și mai proaste. Deci rezultatul este întotdeauna scăderea semnificativă a calității vieții pentru oameni.

Separația puterilor în stat
Modelul sectorului privat

  • Concurență puternică
  • Evitarea monopol/oligopol
    (concentrarea de putere)
  • Servicii performante
    la costuri competitive

 

Similar, ar fi ideal să avem Legi și Instituții puternice și competente care să facă același lucru pentru celelalte Puteri. Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicațiile mobile din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

 

 

Recente:

Despre Educație:

Provocările prezentului:

Leadership:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: