Veridice 803: Selecția naturală a binelui

În episodul precedent vorbeam despre cum ajungem să trăim într-un sistem croit în favoarea selecției naturale a răului. Astăzi vorbim despre cum ar fi dacă am reinstitui normalitatea în care am susține selecția naturală a binelui.

 

 

În primul rând legile ar fi drepte, clare și concise. Oamenii nu vor face eforturi și sacrificii pentru a respecta reguli nedrepte, neclare sau prea complicate. Firea umană instinctiv se opune nedreptății, este atrasă de claritate și cere simplificări. Prin urmare totul începe cu legi drepte, fără loc de interpretare și pe înțelesul tuturor.

Selecția naturală a binelui
DREPTATE

  • Legi drepte, clare, concise
  • Corecte ca intenție și concept
  • Clare prin conținutul lor
  • Concise în prevederile lor

 

În al doilea rând legile ar fi respectate de toți și tot timpul. Firea umană este profund atașată de corectitudine. Fie toți respectăm regulile, fie niciunul. Instituțiile și autoritățile statului sunt cele care asigură respectarea legilor. Dacă nu se întâmplă asta, fie oamenii își iau dreptatea în mâini, fie decid să renunțe și ei la respectarea lor. Adică haos, conflicte, dezbinare. Legile încetează să fie legi atunci când încălcarea lor nu are consecințe.

Selecția naturală a binelui
CORECTITUDINE

  • Legi respectate de toți și tot timpul
  • Consecințe aplicate celor care le încalcă
    *autoritățile asigură respectarea legilor

 

În al treilea rând legile ar fi bazate pe egalitate și reciprocitate. Oamenii se revoltă atunci când cineva a primit mai mult sau a contribuit mai puțin. Similar, legi care favorizează „specialii”de un fel sau altul sau care cresc dezavantajele celor deja vulnerabili determină oamenii să se deconecteze de la necesitatea de a le respecta.

Selecția naturală a binelui
EGALITATE

  • Egali în fața Legii
  • Toți avem aceleași drepturi
  • Toți contribuim aceleași procente
  • Toți avem proporțional aceleași beneficii
    *fără tratament preferențial

 

În al patrulea rând legile ar fi adaptate realităților curente și perspectivelor de viitor. Oamenii se opun din reflex regulilor ilogice sau absurde. Dacă regulile sunt rupte de realitate și ignoră provocările viitorului ele devin poveri insuportabile. Mai ales că respectarea legilor presupune eforturi și costuri care pot fi justificate doar prin beneficii palpabile pentru ei înșiși.

Selecția naturală a binelui
REALISM

  • Corelate cu realitățile curente
  • Adaptate perspectivelor de viitor
  • Oferă beneficii celor care le respectă:
    – rezolvări de probleme
    – optimizări de soluții

 

În al cincilea rând legile ar fi stabile și predictibile. Oamenii refuză să joace un joc ale cărui reguli sunt într-o continuă schimbare. Un mediu haotic în care nu îți este clar ce urmează să se întâmple devine un iad din care scapă cine poate. Prin urmare legile devin irelevante, fiecare se concentrează doar pe supraviețuire individuală.

Selecția naturală a binelui
STABILITATE

  • Legi stabile și predictibile
  • Regulile NU se schimbă
    în timpul jocului

 

Vorbim adesea despre legi, adesea în termeni negativi, dar am uitat rolul lor: a face viața oamenilor mai bună. Motivul pentru care am abandonat modelul tribal și am ales forme organizate de a ne conduce societățile este unul singur: mai binele pentru noi toți. Altfel spus, să creăm un sistem ca favorizează expansiunea dreptății, corectitudinii, securității, prosperității și dezvoltării.

Selecția naturală a binelui
Rolul Legilor

  • Fac viața oamenilor mai bună
  • Mai bine pentru noi toți
  • Favorizează dreptatea, corectitudinea,
    securitatea, prosperitatea, dezvoltarea

 

Întoarcerea la tribalism ar fi o tragedie. Prin urmare, singura soluție, este să schimbăm modul în care gestionăm regulile care ne conduc națiune. Acum pare un sistem care împarte prada colectată la bugetul de stat și un teren plin de capcane pentru oamenii obișnuiți. Este timpul să devină un sistem care rezolvă probleme pentru noi toți și crează un mediu în care binele, competența, munca înving de fiecare dată.

 

 

Nu putem cere oamenilor să respecte legi care sunt strâmbe pe timpul, nervii și munca lor. Revenirea la normalitate este obligatorie dacă ne dorim să avem un viitor prosper. Sau un viitor pur-și-simplu. Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicațiile mobile din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

 

Recente:

Despre Educație:

Provocările prezentului:

Leadership:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: