Vorbeam în episodul precedent despre importanța celor trei puteri în stat – legislativă, executivă și judecătorească, dar și despre relevanța presei și privaților în existența unei națiuni puternice și prospere. Astăzi vorbim despre riscurile associate acestor puteri.
În primul rând trebuie să recunoaștem că tendința oricărui sistem este să acumuleze din ce în ce mai multe resurse. Fie că vorbim despre organizații private sau instituții publice, instinctul este de expansiune. Prin urmare, în logica separației puterilor în stat, ar fi benefic să înțelegem unde se găsesc riscurile care pot duce la degradarea echilibrului democratic.
Riscul escaladării puterilor
Instinctul expansiunii
- Tendința oricărui sistem
= acumularea de resurse, expansiune
*organizații private/instituții publice
În cazul puterii legislative, vorbim despre cei care au cea mai mare putere pentru că ei stabilesc regulile tuturor. Pentru a obține puterea legislativă ai nevoie de votul oamenilor. Pentru a convinge oamenii să te voteze ai nevoie de bugete enorme. Riscul puterii legislative este de a fi captivă celor care vor să controleze legile și pot asigura finanțarea costurilor jocului politic dintre alegeri. Și, în același timp, să adopte discursuri și acțiuni populiste pentru a-și securiza rezultatul electoral.
Riscul escaladării puterilor
Puterea Legislativă
- Stabilește regulile tuturor
- Dependentă de
– votul oamenilor & bugete electorale/politice - Riscuri:
– captivă intereselor finanțatorilor
– predispusă populismului/ demagogiei
Riscul puterii executive este să își populeze funcțiile decizionale cu oameni incapabili care vor executa ordinele primite din partea celor care i-au numit și sponsorilor acestora. Ca să-și păstreze postul, au de mulțumit colegii de partid care au obținut scorul la alegeri și tuturor intereselor din spatele acestora.
Riscul escaladării puterilor
Puterea Executivă
- Implementează regulile
- Dependentă de
– numiri politice & sponsorii acestora
– deciziile legislativului - Riscuri:
– captivă intereselor partidelor
Riscul puterii judiciare este acela de a nu ține piept primelor două. Ca și în cazul acestora, sistemul judiciar poate fi pus în genunchi prin incompetență și neasumarea pe bune a misiunii de pilon al națiunii. Adică, responsabilitatea de a asigura contribuabililor un stat în care dreptatea și corectitudinea câștigă de fiecare dată.
Riscul escaladării puterilor
Puterea Judiciară
- Monitorizează + sancționează
respectarea regulilor - Dependentă de
– numiri politice
– cadru legislativ
– sprijin instituțional - Riscuri:
– cedarea independenței sub
presiunea celorlalte două Puteri
Riscul celei de-a patra puteri – presa – constă în faptul că are o natură duală. Este o entitate comercială care trebuie să producă bani. Dar este responsabilă și cu scoaterea adevărului la lumină, adevăr pe care poate celalte puteri nu-l vor a fi cunoscut. Asta deși finanțarea și desfășurarea activității depinde măcar puțin de fiecare dintre ele.
Riscul escaladării puterilor
Puterea Presei
- „Câinele de pază al democraţiei”
- Dependentă de
– finanțare (surse publice/private)
– profitabilitate - Riscuri:
– scoaterea la lumină a adevărului
vs. securizarea finanțării
Riscul privaților, fie că sunt oameni sau companii, este tentația celui mai scurt drum către maximizarea profitului. Bineînțeles, există diferențe majore între cele două categorii. Însă, cel mai mare risc al privaților este să își abadoneze umanitatea. Fie prin lipsa empatiei și respectului față de semenii lor, fie a unei companii pentru angajații, partenerii și clienții lor. Toate acestea de dragul unui câștig de moment.
Riscul escaladării puterilor
Puterea Privatului
- Oameni și compani
*diferențe evidente - Dependentă de
– profitabilitate
– legislație + guvernare/administrație
– percepția publică (presă) - Riscuri:
– „scurtături” maximizare profit
abandonul umanității
Pentru a evita colapsul cele cinci puteri ar fi benefic să înțeleagă cinci principii fundamentale. (1) Competența și integritatea sunt obligatorii în crearea ierarhiilor. (2) Respectarea legilor și pedepsirea celor care le încalcă nu suportă excepții. (3) Acapararea puterilor unui stat condamnă oamenii la sărăcie și națiunile la dispariție. (4) Statele se găsesc într-o concurență acerbă pentru retenția oamenilor valoroși. (5) Oamenii se deconectează de la sisteme și ierarhii când acestea nu le permit crearea unei vieți mai bune.
Riscul escaladării puterilor
Evitarea colapsului
- Ierarhii bazate pe competență + integritate
- Legi respectate + pedepsirea infractorilor
- Acapararea puterilor = sărăcie, dispariție
- Concurența statelor pentru retenția oamenilor
- Oamenii vor căuta mereu o viață mai bună
Cele cinci puteri sunt formate din oameni. Oamenii sunt supuși greșelii. Însă sistemele celor cinci puteri nu își permit să fie greșite. Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicațiile mobile din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!
—
Recente:
- Revizuirea procedurii de expropriere
- Impozitarea clădirilor în 2024
- Promisiunea digitalizării fiscale
—
Despre Educație:
- Educația viitorului
- Educația – marele egalizator de oportunități
- Planificarea inovației din viitor
- Învățăm să învățăm mereu
- Despre o altfel de educație
—
Provocările prezentului:
- Despre a fi autentic
- Antrenamentul perseverenței
- Pericolul recompenselor imediate
- Echilibrul meritocrației
- Puțin bine nu e bun. Meritocrația la Stat
- Ecuația meritocrației
- Cum ne pierdem sau câștigăm viitorul
- Mediu neprietenos antreprenorilor
—
Leadership:
- Omul – ființă socială
- Cea mai bună utilizare a oamenilor
- Majoritatea tăcută
- Împăratul este gol
- Salvarea este în unitate
- Unii și alții. În gardă sau în gard.
- Omul (ne)potrivit la locul (ne)potrivit
- Gândirea tribală
- Puterea consensului
- Comparația. Invidie sau Inspirație
- Echilibrul si dezechilibrul
- Clepsidra vieților noastre