Veridice 501: Orgoliul și alte piedici împotriva succesului

În sezonul precedent am discutat cum leadership-ul autentic poate oferi companiilor o șansă la succes sustenabil indiferent de fluctuațiile pieței. Însă, și mai important, oferă angajaților un sens, o misiune pentru care merită să se implice zilnic.

Astăzi, în noul sezon Veridice, discutăm despre cea mai mare piedică în calea succesului oricărei organizații sau leader – orgoliul.

 

 

Orgoliul acaparează resursele, căutând mereu respectul, admirația, aprecierea, invidia celorlalți. Problema este că nevoia insațiabilă de confirmare a Ego-ului ne face, uneori, să îi doborăm pe ceilalți. Fie demontând fără ezitare propunerea unui coleg, fie reacționând furibund la critici justificate, fie ignorând propunerile celorlalți sau demonizând competiția chiar și atunci când se dovedește mai bună.

#Piedici împotriva succesului | Orgoliul

  • Acaparează resurse
  • Caută recunoaștere permanentă
  • Obține confirmări cu orice preț

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Prea mulți lideri tânjesc după putere asupra oamenilor și grupurilor deoarece Ego-ul le spune că vor fi respectabili doar dacă sunt în vârf. Aceștia agonizează mereu între setea de succes și teama de eșec. Adevărul simplu este că satisfacerea orgoliului este o cauză pierdută – niciodată sacul nu va fi plin.

#Piedici împotriva succesului | Orgoliul

  • Agonie permanentă
    – setea de succes
    – teama de eșec(!) Satisfacerea orgoliului = cauză pierdută, sacul nu va fi niciodată plin

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Bineînțeles, orgoliul este parte a omului, întotdeauna prezent în gândurile și acțiunile noastre. În schimb, putem pune energia fantastică din spatele acestuia în slujba unei misiuni care merită investiția noastră și a celor pe care îi conducem.

#Aliații succesului | Soluția

  • Investirea energiei într-o misiune care merită efortul zilnic.

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Într-o cursă, alergătorii par să îl urmeze pe lider. Este doar o iluzie de moment. Realitatea este că fiecare aleargă spre țintă. Liderul este doar cel mai aproape de ea. Iar dacă ținta este o misiune valoroasă, dincolo de bilanțurile firmei, atunci merită pe deplin să muncești zilnic pentru a fi din ce în ce mai aproape de îndeplinirea acesteia.

 

Dacă vrem să conducem, trebuie să iubim misiunea mai mult decât ne iubim pe noi înșine. Asta înseamnă că cele mai bune idei câștigă, chiar dacă nu sunt ale șefului. Înseamnă că, în fața argumentelor valide, șeful trebuie să adopte schimbări incomode dar necesare misiunii.

Și înseamnă că energia șefului NU va fi consumată în a-și confirma statutul, ci în a-l crește pentru toți ceilalți din jurul său. Atunci nu mai vorbim despre un șef, ci despre un lider.

#Aliații succesului | Obiectivul Leaderilor

  • Să iubească misiunea mai mult decât statutul de șef
    > cele mai bune idei câștigă mereu
    > schimbările necesare sunt adoptate
    > energia se concentrează pe creșterea celor din jur

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Însă merge și mai departe de atât… Un șef se gândește cum să dobândească mai multă putere, cum să crească încasările sau marja de profit sau cota de piață. Un lider se gândește cum poate rezolva mai bine problemele. Un lider investește resurse în a înțelege cum poate crește statutul și nivelul de trai sau calitatea vieții pentru clienții sau colegii săi.

Un lider autentic caută și găsește modalități prin care poate amplifica eforturile oamenilor de a-și croi o viață mai bună.

#Aliații succesului | Șef vs Leader:

  • Șeful:
    – dobândirea puterii
    – creșterea financiară (încasări, marje, cote)
  • Leaderul
    – rezolvarea problemelor (companie, colegi, clienți)
    – beneficii pentru ceilalți (statut, nivel de trai, calitatea vieții)

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Și nu, nu este vorba de idealism, ci despre cum alegem să ne câștigăm și păstrăm locul în economie – acum, peste 10 sau 30 de ani.Veți spune poate că piața e nemiloasă, clienții nu au respect pentru valoare, angajații nu sunt serioși, concurența este nedreaptă…

Ei bine, tot ce este în controlul nostru este modul în care decidem să acționăm noi înșine. Atât. Vestea bună este că, prin alegerile pe care le facem constant, atragem oameni cu valori și comportamente similare.

 

Și poate cea mai mare diferență dintre un șef și un lider este a ști cum să gestioneze eșecurile. Șeful se lasă dominat de orgoliu, căutând asiduu vinovați, trădări, incompetențe și alte modalități de a nu fi asociat cu eșecul. Liderul îmbrățișează eșecul, având curiozitatea să înțeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat.

Liderul știe că deja eșecul este istorie, singura opțiune este a-l transforma într-o experiență de creștere și dezvoltare în prezent pentru un viitor mai bun.

#Aliații succesului | Șef vs Leader – Gestiunea Eșecului

  • Șeful:
    – dominat de orgoliu
    – caută vinovați (alții)
  • Leaderul:
    – studiază curios cazul
    – îl transformă într-o sursă
    de creștere și dezvoltare

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Iar probabil cea mai mare tragedie a șefilor dominați de orgoliu este că sunt mereu singuri, izolați de propria teamă și neîncredere. Pe când un lider este mereu înconjurat de talente, abilități și oportunități amplificate de încrederea și susținerea celor pe care îi conduce.

Iar motivația celor care îi urmează nu este teama, ci siguranța că alături de lider își vor atinge propriile obiective de mai bine și o viață trăită cu sens și valoare.

#Aliații succesului | Șef vs Leader – Oportunități

  • Șeful:
    – izolat din teamă și neîncredere
  • Leaderul:
    – înconjurat de talente, abilități și oportunități
    amplificate de încrederea și susținerea echipei

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

Ne oprim aici pentru astăzi. Săptămâna viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina noastră de Facebook, pe canalul deYoutube și în aplicația mobilă „Adrian Vascu” din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

PNRR:

Noul Leadership:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: