Veridice 606: O nouă etapă în economie (3)

În episoadele precedente am discutat despre ciclicitatea economiei și despre oportunitățile pe care orice criză le deschide pentru noi toți. În egală măsură, momentele grele de multe ori devin și mai grele din cauza modului în care ne raportăm la datele concrete ale prezentului.

 

 

Ne amintim momentul de la începutul acestui an când o creștere a prețului carburanților la o stație din nord-vestul țării a circulat în 12 ore în toată țară. Un val de panică care a generat cozi și isterie. Pe cât de firesc este legată această atitudine de firea umană pe atât de păgubos este acest gen de comportament care amplifică orice fel de criză.

Momentele economice prin care trecem (3)

Panica se răspândește rapid

  • Amplificare temeri și frici
  • Acțiuni emoționale care amplifică problema
  • Îndepărtarea de soluții reale

 

Ce putem face noi în zona antreprenorială este să acționăm cât mai puțin sub imboldul emoției de moment. Cu cât vom reuși să luăm deciziile în mod rațional cu atât vom minimiza efectele negative. Instinctul de supraviețuire ne determină de multe ori să acționăm în lipsa unei analize temeinice. Astfel, momente care ar putea fi doar incidente izolate, sunt escaladate și conduc la ample fenomene încărcate de tensiune și noi probleme de rezolvat.

Momentele economice prin care trecem (3)

Minimizarea efectelor negative

  • Nu acționăm din imboldul emoției de moment
  • Decidem rațional acțiuni care țintesc soluții
  • Atenție la impactul instinctului de supraviețuire
    = acțiuni fără analiză temeinică
    => escaladare/adâncire tensiuni
    => generează noi probleme de rezolvat

 

Cred că mai mult ca oricând ar trebui să înțelegem că strategia „scapă cine poate” nu funcționează. În sectorul privat noi suntem cei care putem sprijini trecerea prin perioada următoare fără shimbări dramatice sau, dimpotrivă, cu ample convulsii în piață. Iar „nu avem alternativă” nu este o scuză. Întotdeauna există opțiuni. Diferența stă în competența și încrederea că suntem capabili să formulăm soluții fără să facem rău altora.

Momentele economice prin care trecem (3)

Deciziile mediului de afaceri

  • Strategia „scapă cine poate” nu funcționează
  • Leadership-ul sectorului privat are 2 opțiuni:
    – sprijin reciproc = evitarea unor consecințe dramatice
    – fiecare pentru el = convulsii ample în piață
  • „Nu avem alternative” nu este o scuză
  • Diferența stă în competență + încredere
    >> suntem capabili să găsim soluții autentice

 

Unele firme au început să aibă dificultăți cu încasarea facturilor. Acest lucru face dificilă plata propriilor facturi. Dintr-un întreg grup de colaboratori este suficient ca 2-3 să nu facă plata și întregul grup va avea probleme. Nu este acceptabil niciodată a face economii pentru zile negre din banii altor companii dincolo de orice fel de condiții contractuale.

Momentele economice prin care trecem (3)

Interdependența companiilor

  • Apar dificultăți cu încasarea facturilor
    => probleme în a plăti facturile
    => blocaje în lanț
    => creșterea probabilității falimentului
  • Respectul partenerilor de afaceri = esențial(!) nu economism din banii altor companii

 

Să fim extrem de disciplinați și onești cu partenerii noștri de afaceri. Toți trecem prin aceeași situație. Ne este benefic tuturor să sprijinim cu ce putem comunitățile din care facem parte. NU poate exista o soluție solitară. Atâta vreme cât ne încasăm facturile trebuie să ne achităm propriile facturi. Din același motiv trebuie să livrăm produse și servicii de calitate și în termen care susțin activitatea clienților. Doar așa circuitul poate să funcționeze în continuare.

Momentele economice prin care trecem (3)

Interdependența companiilor

  • Disciplină + onestitate față de parteneri
  • Toți trăim aceleași vremuri
  • Toți trebuie să sprijinim comunitățile
    din care facem parte
  • Nu există o soluție solitară
  • Importanța reciprocității pentru
    ecosistemul de afaceri

 

Incertitudinea veniturilor de mâine nu justifică decizia ca cele pe care le-am încasat astăzi să fie puse deoparte prin amânarea plății obligațiilor curente. Acest tip de acțiune iresponsabilă este unui dintre factorii care pot conduce la blocaje în lanț dăunătoare tuturor.

 

Bineînțeles, trebuie să avem grijă de oamenii noștri. Dacă angajații sunt copleșiți de teamă și anxietate nu facem altceva decât să asigurăm condițiile lipsei performanței atunci când avem cea mai mare nevoie de ea. Și nu mă refer doar la securitate financiară, ci mai ales la cea emoțională. Poate că nu vom putea întotdeauna să compensăm financiar degradarea puterii de cumpărare. Poate le vom cere eforturi suplimentare. Dar cu siguranță putem crea o atmosferă pozitivă și un mediu flexibil care să ajute oamenii să se concentreze în liniște la problemele complexe ce necesită soluții ingenioase.

Momentele economice prin care trecem (3)

Importanța protejării oamenilor

  • Angajați copleșiți de teamă + anxietate
    = lipsa performanței (!esențială)
    atunci când este esențială
  • Securitatea financiară + emoțională
    = atmosferă pozitivă, mediu flexibil
    => focus pe rezolvarea problemelor

 

Cred că precedentele momente dificile au suficiente lecții pentru a înțelege ce decizii NU ne-au ajutat. Trebuie să ne reamintim care au fost lucrurile care au funcționat cu adevărat și sustenabil pe termen mediu și lung. Sigur, uneori sunt necesare și intervenții de urgență. Dar nu putem construi companii care să reziste furtunii din petice de prim ajutor.

Momentele economice prin care trecem (3)

Lecțiile istoriei (recente)

  • Ce decizii NU ne-au ajutat
  • Ce acțiuni au funcționat cu adevărat
    +sustenabil pe termen mediu/lung

 

Cred că fiecare dintre noi știe ce ar trebui făcut. Poate mai mult sau mai puțin structurat, dar știm ce și unde scârția în afacerile noastre. Diferența va fi între cei care doar știu și cei care pun în practică cu perseverență și disciplină până la victorie. Iar victoria este cu siguranță posibilă.

 

Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicațiile mobile din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

Impozitare Clădiri 2022:

Noul An:

Lider Autentic :

Noul Leadership:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: