Veridice 605: O nouă etapă în economie (2)

În episodul precedent am discutat despre ciclicitatea economiei și modul în care percepția momentului poate determina decizii și acțiuni benefice sau, dimpotrivă, nefaste pentru noi înșine și cei din jurul nostru. Astăzi vom continua să detaliem cum putem să ne punem în cea mai bună poziție posibilă în astfel de circumstanțe pentru ca să ieșim cu bine de cealaltă parte.

 

 

Propun să adoptăm premiza că, având în vedere că ciclicitatea este inevitabilă, momentul actual este ceva ce urma să aibă loc oricum. Poate părea ciudat, însă este o decizie de conservare a energiei pentru a ne putea concentra doar pe soluții. Ciclicitatea este un fenomen macro, este în afara controlului oricărui individ. Așa că nu are sens să încercăm s-o combatem, n-avem cum. Trebuie s-o înțelegem, cu siguranță. Dar n-o putem suprima. Este un moment din ciclul economiei.

O nouă etapă în economie (2)

Focus pe soluții

  • Premiza eficientă:
    – ciclicitatea este inevitabilă
    – ceea ce se întâmplă
    oricum urma să se întâmple
  • Adoptarea premizei
    = conservarea energiei
    = concentrarea pe soluții

 

Și acum s-o privim prin cele mai severe perspective. Ce aduce rău de fapt această criză? Reducerea activității unor firme, închiderea unor companii, pierderea de locuri de muncă, scăderea drastică a puterii de cumpărare, iar lista continuă.

O nouă etapă în economie (2)

Criza – cele mai severe perspective:

  • Reducerea activității unor firme
  • Închiderea unor firme
  • Pierderea de locuri de muncă
  • Scăderea drastică a puterii de cumpărare
  • Lista continuă

 

Vom lucra mai mult pentru a ne permite plata acelorași facturi. Probabil va fi nevoie să renunțăm la anumite produse și servicii. Poate chiar să ne schimbăm modul în care trăim sau unde locuim.

O nouă etapă în economie (2)

Criza – cele mai severe perspective:

  • Vom lucra mai mult pentru o
    putere de cumpărare redusă
  • Renunțarea la anumite produse/servicii
  • Schimbarea la modul în care trăim/unde locuim

 

La polul opus este foarte probabil ca unele companii să funcționeze la fel de bine sau chiar mai bine. Ceea ce înseamnă că vor fi oameni care își vor conserva sau chiar extinde puterea de cumpărare. Cum așa?

O nouă etapă în economie (2)

Criza – la polul opus:

  • Companii care vor conserva rezultatele financiare
    sau chiar se vor extinde/dezvolta=> conservarea/creșterea puterii de cumpărare
    pentru cei implicați în acele companii

 

Repet din episodul precedent. În perioada de prosperitate oamenii uită de criza care a precedat-o și fac excese. Excesele cauzează crize. Însă în timpul crizei apar și cele mai mari oportunități pentru câștiguri. Și câștigătorii sunt cei care trag economia înapoi pe valul ascendent. Altfel spus, da, acest moment poate avea și câștigători. Așa cum s-a întâmplat și în pandemie. Așa cum s-a întâmplat în toate celelalte crize.

O nouă etapă în economie (2)

Regulile ciclicității

  • Majoritatea lucrurilor sunt ciclice
  • Când oamenii uită de ciclicitate iau decizii
    care duc la criză
  • În criză apar cele mai mari oportunități
    pentru câștiguri
  • Câștigătorii readuc economia pe
    un val ascedent

 

Aminteam la început că e important să ne concentrăm atenția doar pe soluții pentru că datele concrete cu care ne confruntăm nu sunt o condamnare fără scăpare. Sunt doar circumstanțe pe care trebuie să ne dăm seama cum le putem gestiona cât mai bine posibil. De aceea capacitatea de schimbare și adaptare este esențială. Trebuie să avem viteză de reacție la lucrurile cu care ne confruntăm.

O nouă etapă în economie (2)

Regulile ciclicității

  • Importanța focusului pe soluții
  • Criza nu este o condamnare fără scăpare
  • Sunt circumstanțe care trebuie gestionate eficient
  • Capacitatea de schimbare + adaptare = esențială

 

Nu există rețete miraculoase. Există doar nevoia de analiză și cunoaștere în detaliu a industriei în care ne aflăm, a potențialului de extindere sau reinventare pe care îl putem avea.

O nouă etapă în economie (2)

Unde găsim soluțiile

  • Nu există rețete miraculoase
  • Analiză + cunoașterea industriei
  • Identificarea potențialului de
    extindere + reinventare

 

Trebuie să ne întoarcem la baza activității noastre: Ce probleme rezolvăm pentru cine? Cu ce alte probleme se confruntă în prezent? Cum se schimbă viața sau activitatea clienților noștri acum? Care sunt noile priorități în bugetul lor? Cum putem crește valoarea și relevanța serviciilor și produselor oferite? Ce tehnologii noi au început să intre în industria noastră? Ce costuri nu produc valoare? Ce decizii anterioare nu mai sunt sustenabile acum? Și lista continuă…

O nouă etapă în economie (2)

Unde găsim soluțiile

  • Ce probleme rezolvăm pentru cine?
  • Cu ce alte probleme se confruntă în prezent?
  • Cum se schimbă viața sau activitatea lor acum?
  • Care sunt noile priorități în bugetul lor?
  • Cum putem crește valoarea + relevanța oferite?
  • Ce tehnologii noi au început să intre în industria noastră?
  • Ce costuri nu produc valoare?
  • Ce decizii anterioare nu mai sunt sustenabile acum?
  • Și lista continuă…

 

Iar pentru noi, oamenii, întrebările sunt similare. Fiecare în profesia lui e benefic să își analizeze poziția actuală și oportunitățile de evoluție. Deși starea emoțională va fi tensionată, valoarea pe care o putem crea pentru angajatorii și clienții noștri va face diferența între ce opțiuni vom avea ulterior.

O nouă etapă în economie (2)

Analiza individuală:

  • Poziția actuală și oportunitățile de evoluție
  • Focus pe valoarea pe care o putem crea
    pentru angajatorii și clienții noștri
    = diferența între ce opțiuni vom avea ulterior

 

Este greu să facem performanță când incertitudinea ne macină energia. Însă trebuie să găsim resurse de reîncărcare și echilibrare a stării interne. O minte dominată de frică și anxietate nu ne va ajuta, dimpotrivă, ne va crea noi probleme. Odihna și timpul petrecut în jurul celor dragi sunt esențiale.

O nouă etapă în economie (2)

Soluții individuale:

  • Găsire resurse de reîncărcare + echilibrare
  • O minte dominată de frică și anxietate
    = va crea noi probleme
  • Odihna și timpul petrecut în jurul
    celor dragi sunt esențiale

 

Indiferent unde suntem și prin ce încercări vom trece, să reținem că este doar un moment din ciclu și că în orice criză există oportunități – profesionale, de afaceri, personale. Iar în această etapă o minte clară și bine ancorată în lucrurile cu adevărat importante este cel mai bun aliat în a găsi soluțiile câștigătoare.

 

Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicația mobilă din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

Impozitare Clădiri 2022:

Noul An:

Lider Autentic :

Noul Leadership:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: