Veridice 611: O lume fragmentată

Vorbeam în ediția trecută de neîncrederea în lideri. Și de fapt de neîncrederea noastră unii în alții. În anii 70 a apărut conceptul de lider slujitor în literatura de specialitate. Iar liderul slujitor avea în esență menirea să pună în prim plan nevoile comunității. La acel moment s-a făcut o fină distincție între nevoi și sentimente. Și ipoteza de lucru era că deciziile se luau în funcție de nevoi.

 

 

Societatea în care trăim este din ce în ce mai divizată. Tendința spre individualism este clară. Pentru noi, cei care am trăit și vremurile în care mergeam la săniuș și băteam mingea în curtea școlii în lipsa telefoanelor mobile, ceea ce se întâmplă astăzi ne permite să vedem diferențele. Pentru generațiile tinere ceea ce trăim astăzi pare a fi normalitatea.

Spre societatea individuală
Realitatea din prezent:

  • Societate divizată
  • Creșterea individualismului
  • Diferențe vizibile pentru generațiile mai vârstnice
  • „Normalitate” pentru generațiile mai tinere

 

Socializare la distanță, muncă la distanță, aproape totul la distanță. Și lucrurile par că funcționează pentru unii. Pare greu de înțeles cum poți crea o comunitate atunci când izolarea de fapt accentuează sentimentul că fiecare e pe cont propriu. Parcă s-au îngustat viziunile tuturor la cei patru pereți ai casei.

Spre societatea individuală
Simptome

  • Socializare la distanță
  • Muncă la distanță
  • (Totul) la distanță=> Fiecare pe cont propriu
    => Cum creăm/consolidăm
    comunități când suntem izolați?

 

Se aud to mai des argumente de genul: „Nu mai pot reveni la programul normal de muncă dinaintea pandemiei.” De ce? „Vreau să stau mai mult acasă, traficul îmi consumă prea mult timp, trebuie să-mi iau copilul de la școală.” Oare înainte de pandemie nu era la fel? Oare problema sunt copiii, traficul, programul? Sau că nu ne plăcea acel job și nici comunitatea de la birou înainte de pandemie?

Spre societatea individuală
Semne din prezent:

  • „Nu mai pot reveni la programul pre-pandemie”
  • Care e problema adevărată?
    – casă, trafic, copii șamd?
    – nu ne place jobul, mediul, compania?

 

Spre exemplu, când eram copil, la școala și liceul din micul oraș din Maramureș veneau copiii pe jos din toate colțurile acestuia indiferent cum era vremea. La ora 8 poarta se închidea. În aceste zile, în același loc, este un aflux de mașini care blochează străzile localității la 8 dimineață și mai ales la prânz. Pâlcuri întregi de adulți cu mașinile parcate care-pe-unde așteaptă să iasă copiii de la școală. Oraș blocat, consum de carburant, poluare și timp pe care părinții îl pierd conducând mașina între punctele din programul copiilor de activități majoritar solitare.

Spre societatea individuală
Atunci vs acum:

  • Copiii veneau pe jos la școală
    indiferent de vreme
    la oră fixă se închidea poarta
  • Copiii sunt aduși cu mașina la școală
    străzi blocate, trafic, carburant, poluare
  • Petrecem realmente mai mult timp
    de calitate cu copiii?

 

Mai îngrijorător este că într-un asemenea context tocmai copiii pierd ocazia de socializa în drum spre școală sau casă. Și cea de a face mișcare. Dar pierd și oportunitatea de a evolua către autonomie și încredere în forțele lor. Care mai apoi stau la baza discernământului și gândirii critice. Adică tocmai ingredientele unui adult care își poate transforma potențialul și visurile în realitate.

Spre societatea individuală
Efecte:

  • Pierderea socializării dintre copii
    spre școală / în drum spre casă
  • Pierderea șansei de a se dezvolta
    > autonomie și încredere în forțele lor
    >> discernământ + gândire critică

 

De aceea insist. Care este adevăratul motiv pentru care mulți evită reîntoarcerea la birou? Desigur, sunt profesii și contexte diferite. Pentru unii lucratul la distanță este cea mai bună soluție. Pentru alții nu. Se potrivește în unele industrii și tipuri de companii sau departamente. Total nefavorabil altora.

Spre societatea individuală
Evitarea reîntoarcerii în colectivitate:

  • Profesii și contexte diferite
    > cea mai bună/rea soluție
  • Industrii, companii, departamente diferite
    > cea mai favorabilă/NEfavorabilă soluție

 

Însă criteriile ar trebui să fie rezultatele, performanța, sustenabilitatea și competivitatea oamenilor și companiei. Nu evitarea jobului în sine, echipei sau organizației cu totul. Dacă ne găsim într-o astfel de situație, unica soluție este să găsim alt job. Nu de dragul companiei, ci pentru ca noi înșine – să trăim o viață care să ne împlinească din toate punctele de vedere.

Spre societatea individuală
Criteriile reîntoarcerii în colectivitate:

  • Rezultatele, performanța
  • Sustenabilitatea și competivitatea
    oamenilor și companiei

 

Aduc în discuție problema job-ului pentru că este unul dintre locurile de bază ale socializării. Suntem în fața multor provocări. Avem nevoie să fim uniți, să avem comunități bine închegate, să ne sprijinim unii pe alții, să facem schimb de idei și soluții, să ne bazăm unii pe alții, să ne înțelegem și prețuim unii pe alții – chiar și atunci când nu suntem de acord. Ori nu putem face acest lucru dacă nu ne întâlnim niciodată nicăieri cu nimeni.

Spre societatea individuală
Importanța reîntoarcerii în colectivitate:

  • Unul dintre locurile de bază ale socializării
  • Avem nevoie…
    să fim uniți, comunități bine închegate
    să ne sprijinim unii pe alții
    să facem schimb de idei și soluții
    să ne bazăm unii pe alții
    să ne înțelegem și prețuim unii pe alții
  • Nu putem fi uniți
    fără să ne întâlnim unii cu ceilalți

 

Această tendință a izolării pune suplimentar umărul la societatea divizată aflată pe cale de consolidare. Nu este de mirare că societatea arată în general ca o maioneză tăiată. Este accentuată în ultimii ani tendința de lua decizii în interes propriu ignorând total impactul asupra celorlalți. Așa se distrug comunitățile. Iar un motiv esențial este că nu există conducători pe măsură.

Spre societatea individuală
Societatea divizată

  • Decizii luate în interes propriu
    ignorând impactul asupra celorlalți=> distrugerea comunităților
    (!) lipsa liderilor

 

În acest context cred că liderul slujitor rămâne de actualitate ca și concept. Astfel, tendința amintită mai sus – de a lua decizii în interes individual sau de grup restrâns – ar fi benefic să fie inversată cu cea de a lua decizii care ajută comunitățile din care facem parte. Altfel spus, să ne croim succesul din ceea ce e benefic pentru toți cei din jurul nostru.

Spre societatea individuală
Soluții pentru inversarea tendinței actuale

  • Liderul slujitor
  • Unitate în acțiune
    > decizii luate în beneficiul comunității
    > croirea succesului individual din binele tuturor

 

Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicațiile mobile din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

Impozitare Clădiri 2022:

Noul An:

Lider Autentic :

Noul Leadership:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: