Veridice 326: Investiții urgente pentru o economie virusată

Măsurile defensive împotriva problemelor medicale cauzate de COVID-19 sunt vitale. Multe dintre acestea presupun cheluieli făcute la nivel de stat. Însă nu este suficient pentru a ne asigura că țara noastră va trece cu bine peste această perioadă dificilă.

Dincolo de problemele medicale, avem și probleme economice – nici mici, nici simple și nici limitate situațiilor create de acest încă nou coronavirus. Avem nevoie de investiții care pot susține verticala economiei românești și care vor genera la rândul lor beneficii pentru noi toți.

 

 

Multe dintre schimbările pe care astăzi companiile trebuie să le implementeze erau deja pe radarul antreprenorilor și managementului, însă până acum ele nu deveniseră urgente. În mod similar și statul va trebui să facă acele lucruri pe care noi toți le știm ca fiind necesare de 30 de ani, însă acum au devenit urgente. Astăzi vom discuta despre 3 investiții care ne vor ajuta în prezent să supraviețuim și în viitor să prosperăm.

 

Prima investiție necesară este digitalizarea instituțiilor și administrațiilor centrale și locale. Scopul final este reducerea birocrației și trecerea în online a majorității formalităților din relația cu contribuabilii – fie că vorbim despre persoane fizice sau juridice.

Investiții Urgente | #1. Digitalizarea României:

  • Instituțiilor centrale și locale
  • Administrațiilor centrale și locale

    Scopul: Reducerea birocrației
    Reducerea aglomerațiilor

Sursa: Veridio.ro

 

Avem multe companii românești capabile să creeze baze de date interactive și procese simplificate, să construiască platforme online care să gestioneze solicitări, răspunsuri și documente, să listeze automat sume de achitat și să integreze instrumente de plăți online. Acest demers trebuie lansat cât mai repede și la nivel național, pentru că oricum va dura ceva timp până când va deveni complet funcțional.

#1. Digitalizarea României:

  • Baze de date interactive
  • Procese simplificate
  • Platforme online
  • Solicitări, răspunsuri, documente
  • Listare sume de achitat
  • Plăți online

Sursa: Veridio.ro

 

A doua investiție ce trebuie demarată acum este cea în infrastructura de transport. Starea drumurilor din prezent și lipsa autostrăzilor ne dezavantajează față de țări precum Spania, Italia și Germania. Dar este un moment în care putem transforma acest dezavantaj într-un avantaj. Este o investiție strategică și pentru prezent, dar și pentru viitor. Avem în România și materii prime, și echipamente, și forța de muncă.

Construirea infrastructurii va genera locuri de muncă, contribuind la energizarea companiilor din domeniu – producători de materii prime și utilaje, constructori și furnizori de servicii și produse conexe. În plus, vom susține competivitatea companiilor de transport și comerțului dependent de transport dar și turismul post-criză.

 

Investiții Urgente | #2. Infrastructura Transporturilor:

  • Locuri de muncă
  • Încasări
  • Impozite (alimentarea bugetului de stat)

    Companii energizate:
    producători de materii prime și utilaje
    constructori
    furnizori de servicii și produse conexe

Sursa: Veridio.ro

Ce am amânat 30 de ani, este posibil să facem chiar în timp de criză, utilizând transparent metode mai puțin birocratice de lansare a lucrărilor pe fondul unei relaxări a regulilor înțelese atât de Bruxelles cât și de celelalte țări europene.

 

A treia investiție care trebuie demarată este una aflată în desfășurare și mă refer la vulnerabilitățile noastre ca națiune pe care noul coronavirus ni le-a arătat. Vom vedea în această perioadă ce anume ne lipsește, ce fel de materii prime sau produse, ce fel de specializări sau cunoștințe, ce fel de laboratoare sau institute de cercetare, ce fel de dotări sau proceduri spitalicești, ce fel de educație, ce fel de reguli de igienă publică, dar și ce anume ne făcea dependeți de alții. Iar lista acestor lipsuri se scrie în fiecare zi.

Investiții Urgente | #3. Întărirea unei națiuni:

  • Noi linii de producție
  • Noi specializări și cunoștințe
  • Noi laboratoare și instit. de cercetare
  • Noi dotări și proceduri spitalicești
  • Noi tipuri de educație

Sursa: Veridio.ro

 

Indiferent cât de tragice sunt evenimentele prin care trecem la nivel personal, autoritățile trebuie să ia notițe cu privire la ce se întâmplă acum și să creeze planuri de acțiune concretă pentru a ne asigura că aceste vulnerabilități sunt remediate cât mai repede cu putință. Această pandemie nu este nici prima, nici ultima. Trebuie să fim mai bine pregătiți pentru că viața noastră se va reseta la finalul acestei pandemii.

Citește și:

 

Teme Antreprenoriale – Sezonul 3 (pre-criză):

!NOU – AVA mobile app (search „Adrian Vascu”):

  • Android App: https://bit.ly/2Jf9rsL
  • iOS App: https://apple.co/2pNk27j

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe facebook.

Veridice Episodul 3.26 | 25.03.2020
Miercuri | 19:10 | Digi24
Cu Adrian Vascu, Senior Partner Veridio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: