Veridice 323: Importanța Antreprenoriatului pentru Societate

Deși vorbim des despre antreprenori și IMM-uri, arareori punem în discuție care este rolul lor în societate și de ce existența lor este importantă pentru noi toți.

 

 

La noi inițiativa în afaceri este văzută de multe ori drept doar soluție de supraviețuire, însă rolul antreprenorilor în societate este principial diferit. Găsește noi soluții la probleme vechi, revoluționează industriile tradiționale prin produse și servicii inovatoare, iar pe parcurs crează noi paradigme de afaceri și noi moduri de lucru, schimbând obiceiurile de consum și stilurile de viață ale oamenilor.

Antreprenori și IMM-uri | Roluri în Societate:

  • Revoluționarea industriilor existente
  • Crearea de noi domenii de afaceri
  • Noi modele de afaceri
  • Noi moduri de lucru
  • Noi obiceiuri de consum
  • Noi stiluri de viață

 

Chiar dacă am devenit antreprenori din nevoia de a supraviețui, pe termen lung profitul este obiectivul. Iar cum totul deja s-a făcut, ne întrebăm deseori cu ce activitate ne-am putea croi succesul. Viața ne-a dovedit însă că potențialul de inovare este infinit. Doar să credem și să pornim la drum.

 

O sursă continuă de oportunități este faptul că adoptarea noului pentru companiile mari este dificilă și lentă. Fie pentru că nu pot ține pasul cu noile tehnologii și implicațiile acestora, fie pentru că nu se adaptează ușor la cerințele clienților, fie pentru că structura și cultura organizației nu au fost transformate încă pentru realitățile anului 2020.

 

Astfel, antreprenorii care înțeleg nevoile unei nișe din piață nesatisfăcute corespunzător pot construi de la zero un model de business de succes prin crearea de produse și servicii competitive, adaptându-se în funcție de răspunsul cumpărătorilor și implementând rapid îmbunătățiri pentru mulțumirea și retenția acestora.

Antreprenori și IMM-uri | Oportunități – Nișă Neglijată:

  • Produse / servicii competitive
  • Adaptate la răspunsul clienților
  • Satisfacția + retenția clienților

 

Dintre toate rolurile antreprenorilor în societate, 3 sunt de mare actualitate. Primul rol este de competitor-inovator al companiilor mari, contribuind la creșterea valorii achiziționate de clienți și crearea unor produse inovatoare care rezolvă probleme importante cu care ne confruntăm în prezent.

Antreprenori și IMM-uri | #1 Rol în Societate – Competitor Inovator:

  • Competitor al companiilor mari
  • Creșterea valorii achiziționate de clienți
  • Produse / servicii inovatoare

 

Al doilea rol este cel de angajator cu viziuni moderne care adoptă noi moduri de lucru și noi sisteme de evaluare și motivare pentru angajați. Până la urmă, sensul vieții oamenilor ar trebui să fie atât în centrul atenției angajatorilor, cât și al angajaților. Astfel oamenii vor avea mai multe opțiuni din care să aleagă un job adaptat stilului lor de viață și rasplătit pe măsura calităților și rezultatelor lor.

Antreprenori și IMM-uri | #2 Rol în Societate – Angajator Progresist:

  • Angajator cu viziuni moderne
  • Noi moduri de lucru
  • Noi sisteme motivare angajați

 

Al treilea rol este, cel mai important, dar și cel mai greu de îndeplinit – respectiv cel al practicării eticii în afaceri. Antreprenorul lucrează cu echipe mici și își poate influența direct oamenii prin principii și valori benefice nouă, tuturor.

De la folosirea sustenabilă a resurselor, investiția în formarea angajaților, reducerea deșeurilor generate și până la beneficiile produselor și modul de interacțiune cu clienții – toate aceste detalii, într-o structură suplă de IMM, încă pot reflecta caracterul antreprenorului care a creat compania.

Antreprenori și IMM-uri | #3 Rol în Societate – Etica în Afaceri:

  • Resurse sustenabile
  • Formarea angajaților
  • Reducere deșeuri
  • Beneficii produse
  • Interacțiune clienți

 

Citește și:

 

!NOU – AVA mobile app (search „Adrian Vascu”):

  • Android App: https://bit.ly/2Jf9rsL
  • iOS App: https://apple.co/2pNk27j

 

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe facebook.

Veridice Episodul 3.23 | 03.03.2020
Marți | 19:10 | Digi24
Cu Adrian Vascu, Senior Partner Veridio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: