Veridice 429: Implicarea la locul de muncă

Continuăm discuția despre modelarea culturii organizaționale cu o temă mai puțin formală care are legătură cu noi ca oameni și cu importanța pe care o poate reprezenta în viețile noastre regăsirea sau cunoașterea sensului pentru care trăim.

 

 

Petrecem așadar mare parte din timpul nostru activ muncind. Probabil avem o fișă a postului, niște sarcini și niște criterii după care ne sunt analizate performanțele și pe baza cărora suntem plătiți suplimentar sau suntem penalizați. Însă dincolo de aceste repere palpabile, cum vedem fiecare dintre noi munca pe care o facem?

#Cultura Organizațională

Ce fac eu la muncă

  • Fișa postului
  • Sarcini, responsabilități
  • Criterii de performanță
    >> câștiguri suplimentare / penalizări
  • Și ce altceva?

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Cu alte cuvinte, dacă suntem salariați, fie la stat ori la privat, și ne întreabă cineva: „Care îți este scopul pentru care muncești?” Oare cum am răspunde? În cazul antreprenorilor ne punem întrebări diferite: De ce vin oamenii să muncească aici?

#Cultura Organizațională

Angajații

  • Care este scopul muncii tale?

Antreprenorii:

  • De ce vin oamenii să muncească aici?

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Dincolo de clasicele „am nevoie de un loc de muncă”, „să plătesc facturi”, „să asigur traiul familiei mele”… mai sunt și alte răspunsuri, alte motivații?

#Cultura Organizațională

a). Clasicele Răspunsuri:

  • Un loc de muncă
  • Plata facturilor
  • Asigurarea traiului

b). Alte Răspunsuri?

  • Și alte motivații?

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

În cartea Revoluția Sensului găsim următoarea povestire: Christopher Wren, marele arhitect care a proiectat catedrala St. Paul din Londra, se plimba printre oamenii care lucrau la construcția acesteia. Nu l-a recunoscut nimeni. Când Wren l-a întrebat pe unul dintre muncitori ce face, acesta i-a răspuns “Tai o piatră”. Aceiași întrebare, alt muncitor, alt răspuns: “Câștig 2 șilingi pe zi”. Un al treilea muncitor i-a spus: „Îl ajut pe Sir Christopher Wren să construiască o catedrală frumoasă.”

 

Vedeți diferența dintre cele trei răspunsuri? De fapt sensul vieții noastre se suprapune adesea cu sensul muncii noastre. Iar sensul muncii noastre slujește întotdeauna viețile celor din jurul nostru, fie că realizăm asta sau nu. Dacă ar fi fost un profesor? Ar răspunde „predau istorie”, „câștig un salariu stabil” sau „mă asigur că generațiile viitoare nu repetă greșelile trecutului”?

#Cultura Organizațională

3 x Răspunsuri (Profesor)

  • Predau istorie
  • Câștig un salariu stabil
  • Mă asigur că generațiile viitoare nu repetă greșelile trecutului

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Dacă ar fi un medic? Ar răspunde „scriu tratamente”, „câștig bani pentru casa mult visată” sau „fac tot ce pot pentru ca fiecare pacient să aibă cea mai bună șansă la o viață decentă alături de cei dragi”? Și dacă ar fi mecanic? Ar răspunde „înlocuiesc piese”, „am nevoie de bani pentru o mașină nouă” sau „mă asigur că șoferii ajung la destinație în siguranță pentru ei și familiile lor?”

#Cultura Organizațională

3 x Răspunsuri (Mecanic)

  • Înlocuiesc piese
  • Am nevoie de bani
  • Mă asigur că șoferii ajung la destinație în siguranță pentru ei și familiile lor.

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Indiferent de munca noastră, există o misiune pe care o îndeplinim în comunitățile din care facem parte. Însă trebuie s-o identificăm pentru a ne reconsidera valoarea muncii pe care o depunem zilnic. Din păcate, de multe ori, nu știm care este aceasta. Nu știm de ce muncim dincolo de asigurarea nevoilor de bază. Amintesc anecdota muncitorului care a lucrat 40 de ani în același loc de muncă și care, aflat pe patul de moarte, a avut o singură întrebare înainte de a muri: „Aș vrea să știu de ce puneam eu piulița aia pe șurubul ăla?!”

 

Nu în ultimul rând, amintesc un episod celebru povestit de Barak Obama, fostul președinte american. Aflat într-o vizita la NASA, a întrebat o femeie de serviciu ”How are you? / „Ce faci?” Răspunsul ei a fost: „Pregătim lansarea unei noi misiuni spațiale.”

 

Toate aceste perspective diferite compun împreună cultura organizațională. Aceasta nu este un document birocratic de bifat că există. Dimpotrivă, cultura conține esența misiunii pe care o îndeplinim în societate și în slujba căreia ne dedicăm viețile noastre.

#Cultura Organizațională

  • document birocratic
  • = esența misiunii în societate

Sursa: Revoluția Sensului (Fred Kofman, 2018, Ed. Spandugino)

 

Vă invit să răspundem la această întrebare: De ce facem, ceea ce facem, în fiecare zi? Cunoaștem răspunsul? Ne mulțumește? Dacă nu îl știm, să-l căutăm fără amânare. Dacă nu este mulțumitor, să-l schimbăm. Dacă îl știm, să îl facem cunoscut și colegilor.

 

Iar dacă suntem lideri, inclusiv în spațiul public, să ne asigurăm că este clar transmis și înțeles de toată echipă. Apoi să-i întrebăm și pe ei – de ce fac, ceea ce fac, în fiecare zi? Să-i ajutăm să-și definească scopul și să ne asigurăm că întreaga organizație susține o misiune cu adevărat importantă pentru noi toți. Un scop clar va crește coeziunea și implicarea oamenilor, două calități vitale pentru vremurile pe care le traversăm.

 

Ne oprim aici pentru astăzi. Săptămâna viitoare revenim cu noi detalii despre cultura organizațională. Până atunci, ținem legătura pe pagina noastră de Facebook și în aplicația mobilă „Adrian Vascu” din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

 

Noul Leadership:

Impozitarea Clădirilor 2021:

Restructurare:

Fuziuni și Achiziții:

Citește și:

 

 

 

 

!NOU – AVA mobile app (search „Adrian Vascu”):

  • Android App: https://bit.ly/2Jf9rsL
  • iOS App: https://apple.co/2pNk27j

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe facebook.

Veridice Episodul 4.29 | 09.03.2021
Marți | 19:10 | Digi24
Cu Adrian Vascu, Senior Partner Veridio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: