Veridice 205: Impactul studenților asupra pieței imobiliare

Se apropie începutul anului universitar, deci și revenirea studenților în principalele orașe ale țării, în căutare de chirii avantajoase.

Un studiu recent spune că, în marile centre universitare, chiria pentru un apartament cu 2 camere ajunge să înseamne aproape 80% din salariul mediu pentru respectiva zonă.

Conform imobiliare.ro, cele mai mari scumpiri au fost și vara aceasta tot în Cluj-Napoca, cam 30 de euro în plus față de chiriile din 2017. Însă cea mai mare creștere au înregistrat-o garsonierele, respectiv 14%, ajungând la un preț mediu de 250 euro pe lună.

În București chiriile au rămas la un nivel similar anului trecut, însă apartamentele cu 2 camere sunt cele mai căutate, înregistrând o creștere de 9% și ajungând la un preț mediu de 350 euro lunar.

Cea mai avantajoasă variantă pentru studenții din capitală este apartamentul cu 3 camere închiriat cu alți 2 colegi pentru a împărți costul mediu de 400 euro pe lună.

Probabil că tinerii din Timișoara și Iași deja au adoptat această strategie, căci cea mai mare scumpire, de cca 10%, s-a înregistrat pe segmentul apartamentelor de 3 camere, ajungând la un preț mediu de 350 de euro.

Având în vedere nivelul chiriilor, mulți părinți iau în calcul achiziția unui apartament, fie și printr-un credit. Pentru un apartament de 60.000 de euro pe 20 de ani și avans de 15%, rata lunară este de 1700 lei – cam 360 de euro, o chirie pentru 2 camere în București sau Cluj-Napoca.

Veridio 205 - Comparatie Credit 20 vs 30 Ani

Însă un credit ar presupune un avans de 9000 de euro, o vârstă a părinților de maxim 55 de ani, activi profesional și salarii peste medie.

Sau poate că studentul este angajat din primul an, are deja 2 ani la actualul job și are nevoie de părinți doar ca și codebitori. Astfel, poate întinde creditul pe 30 de ani pentru:

  1. Rată mai mică cu 17%, însă cu un total de rambursat mai mare cu 25%
  2. Proprietate mai mare / valoroasă cu peste 10.000 EUR la achiziție

Sigur că, oricât de avantajoasă, varianta achiziției unui apartament prin credit nu este accesibilă pentru foarte mulți români. Însă ceea ce este important de reținut este că, cel puțin momentan, în România nu este o mare diferență între chiria și rata lunară. Diferențele sunt: posibilitatea de a economisi banii de avans (pe lângă cheltuielile curente) și stabilitatea viitorului (încrederea în menținerea nivelului veniturilor pe 20-30 de ani).

Despre potențialul clădirilor cu rism seismic, discutăm săptămâna viitoare la Digi24, marți, 18:30 (vezi următorul episod). Ca și în cazul episodului de astăzi, vom publica pe website materialul integral și informații suplimentare.

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe facebook.

Veridice Episodul 205 | 11.09.2018
Marți | 18:30 | Digi24
Cu Adrian Vascu, Senior Partner Veridio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: