Cum să faci o evaluare perfectă, care să arate valoarea absolută, acea cifră „adevărată”? O evaluare care să fie inatacabilă de către organele statului sau de necontestat de către membrii consiliilor de administrație ale companiilor care solicită diverse rapoarte de evaluare? Mulți dintre dumneavoastră v-ați pus, probabil, această întrebare, ca decidenți într-o companie, ca autorități ori ca simpli spectatori, într-o perioadă în care corectitudinea evaluărilor a fost pusă de prea multe ori la îndoială în spațiul public, iar rezultatul evaluării a fost asociat cu termenii “subevaluare” sau „supraevaluare”. Termeni care, după părerea noastră, sunt utilizați cu mult prea mare ușurință într-un domeniu în care măsurarea valorii nu reprezintă o știință exactă.
Ei bine, răspunsul este că NU se poate să realizezi ACEA evaluare perfectă. Vom expune câteva aspecte, bazându-ne pe interacțiunea cu persoane absolut respectabile, aflate în postura de membri în consilii de administrație și care au fost puse în situația de a aproba unele decizii ce aveau ca fundament preluarea unor valori din rapoarte de evaluare. Dilema lor era dacă evaluările au fost corect întocmite și dacă se pot baza pe acestea când votează în favoarea unei asemenea decizii.
Evaluările și Consiliul de Administrație
În primul rând, evaluarea bunurilor unei companii are un anumit rol și loc în viața unei firme, de la înființare până la faliment. De exemplu, are o anumită importanță atunci când statul, ca acționar majoritar, majorează capitalul social cu valoarea unor terenuri. Evaluarea are un anumit rol și când vorbim despre închirierea pe termen lung a unor terenuri din patrimoniul companiei ori aflate în administrarea acesteia. Evaluarea bunurilor unei companii este necesară și atunci când este nevoie de aprobarea rapoartelor de evaluare a clădirilor în vederea impozitării acestora, precum și în scopul înregistrării în situațiile financiare.
Din păcate, ne-am întâlnit și cu următoarea solicitare din partea membrilor consiliilor de administrație: (…) „ca să fim pe deplin acoperiți, ar fi bine să avem și evaluarea ANEVAR – (…) un raport mai light care să ajungă la concluzia că valoarea de la punctul 1 e ok”. Ne-am confruntat și cu situația în care o parte dintre membrii consiliului de administrație aveau suspiciuni rezonabile că rezultatul evaluării a fost influențat de managementul care a contractat evaluatorul, furnizându-i informațiile necesare realizării evaluării.
Utilizarea unor termeni improprii, inexistenți în practică, cum este cel de mai sus de „raport mai light”, transmite un dezechilibru în parteneriatul dintre consiliul de administrație și consultanții la care acesta apelează și pe ale căror opinii se presupune că își fundamentează decizia. Această aparentă superioritate, tradusă în minimizarea aportului consultantului, înseamnă, de fapt, transfer de responsabilitate în ipoteza unui control fiscal. Cele două părți ar trebui să se susțină reciproc, iar atitudinea să fie una de parteneriat.
Realizarea unei evaluări nu poate reprezenta obținerea unei mărimi deja stabilite și pentru care este nevoie de o acoperire formală. Ordinea este inversă.
Se stabilesc corect termenii de referință ai evaluării (scope of work, client, utilizator desemnat etc), se realizează evaluarea de către persoane autorizate, după care, odată finalizată și asumată, evaluarea se utilizează în procesul de decizie.
Cauze și posibile soluții
Situațiile mai puțin constructive expuse anterior sunt generate și de faptul că profesia de evaluator nu este foarte clar delimitată și cunoscută public. Încă mai persistă mentalități precum cea care spune că dacă clientul plătește, trebuie să obțină un rezultat pe care el îl consideră adecvat. În cazul evaluării, această abordare este fundamental greșită. Clientul plătește pentru a obține un rezultat care are la bază respectarea standardelor de evaluare în vigoare. Valoarea nu poate fi oricât, prin urmare decizia trebuie luată având în vedere valoarea obținută, și nu să se încerce modificarea valorii, astfel încât să fie utilizată într-o decizie predefinită.
Această ultimă afirmație este o provocare pentru profesia de evaluator. Atunci când orice evaluator autorizat ar fi solicitat să estimeze valoarea aceluiași bun, în aceiași termeni de referință ai evaluării, rezultatul trebuie să aparțină unui interval de valori considerat rezonabil. Acest lucru ar fi benefic să fie înțeles și de către utilizatorii desemnați ai rapoartelor de evaluare, iar verificarea evaluării pe care o solicită membrii consiliilor de administrație ca o măsură suplimentară de precauție, să consfințească acest lucru.
Membrii consiliilor de administrație ar fi recomandat să aibă un bagaj minim de cunoștințe privind valorile și evaluările, având în vedere că, până la urmă, efectele muncii lor se regăsesc în evoluția indicatorilor financiari care influențează valoarea companiei pe care o administrează. Bagaj minim înseamnă un limbaj de specialitate corect, precum și înțelegerea cerințelor legale minime privind desfășurarea activității de evaluare conform legii.
Așa cum apelează la opiniile altor specialiști – de exemplu, avocați – ar fi recomandat să consulte o persoană sau o firmă autorizată în elaborarea rapoartelor de evaluare atunci când iau decizii bazate pe evaluări. Aceste persoane ar trebui să fie sau să aibă în echipă specialiști în Verificarea evaluării, o specializare prevăzută distinct de legislația evaluării bunurilor din România.
Până la urmă, înțelegerea și respectarea acestor reguli simple ajută fiecăreia dintre părțile implicate să poată lua cea mai bună decizie, pentru că se bazează pe informații de calitate foarte ridicată.
Din ce în ce mai mult, participarea în consiliile de administrație poate fi asimilată unei profesii în sine, care să țină seama atât de un bagaj de cunoștințe de specialitate, cât și, de ce nu, de un cod etic.
Astfel, parteneriatul cu celelalte profesii le va ridica membrilor consiliilor de administrație atât nivelul de cunoștințe, cât și cel de conștiență. Până la urmă, evaluarea poartă în sine VALOAREA.