Veridice 647: Educația viitorului

Când vorbim despre educație, avem trei procese de gestionat în același timp. Corecție, reformă și revoluționare a educației. Primul ține de a elimina acele practici sau reguli care sunt defavorabile evoluției copiilor. Al doilea proces ține de alinierea sistemului educațional la vremurile din prezent prin reforme ample. Al treilea ține de crearea unor concepte educaționale noi care anticipează provocările viitorilor adulți într-o lume foarte diferită de cea pe care o cunoaștem astăzi.

 

 

În edițiile precedente am detaliat puncte importante din primele două procese. Ce nu merge, ce face rău copiilor, ce au nevoie pentru o dezvoltare armonioasă. Astăzi vom vorbi despre al treilea proces: revoluționarea educației prin prisma viitorului, nu prezentului sau trecutului. Altfel spus, ce ar trebui să se întâmple astăzi în grădinițe, școli și universități pentru a echipa corespunzător copiii odată ce ajung adulți care trebuie să-și câștige traiul în piața reală, așa cum va arăta ea în 10-20-30 de ani.

Educația viitorului
3 Procese concomitente

  1. Corectarea greșelilor din trecut
  2. Reforme ample pentru alinierea la prezent
  3. Revoluționarea educației pentru un viitor diferit

 

Este doar un exercițiu de imaginație, bineînțeles. Însă, dacă am putea, ce am face diferit pentru a le oferi elevilor mai multe atuuri pentru viața de adult? Cum ne-am asigura că anii de școală le oferă un viitor mai bun?

 

De exemplu, am putea să punem accentul pe practică, nu pe teorie. Accesul nelimitat la informație oferă oportunitatea elevilor de a studia acasă teoria pe baza unui punctaj dat de profesor. Apoi, la clasă concentrarea poate fi pe aplicabilitate în viața reală. O astfel de abordare ar accelera capacitatea copiilor de a se adapta la o realitate aflată în continuă schimbare.

Educația viitorului
Accent mutat pe practică

  • Acces nelimitat la informații
    => teoria poate fi studiată și acasă
    (punctaj dat)
  • Focus pe aplicabilitate în viața reală
  • Dezvoltarea capacității de adaptare
    la schimbare continuă

 

Un alt exemplu ar fi personalizarea educației. Fiecare copil este diferit. Prin urmare modul în care înțelege, memorează sau aplică o informație este diferit. În loc să forțăm întreaga diversitate a copiilor într-un sistem rigid cu o metodă unică de învățare și evaluare, am putea să dezvoltăm paleta de instrumente și metode educaționale pentru a sluji tuturor copiilor.

Educația viitorului
Personalizarea educației

  • Fiecare copil e diferit
    înțelegere, memorare, aplicare
  • Diversificare instrumente și metode
    educaționale=> educație diversificată și inclusivă
    pentru toate tipologiile și talentele copiilor

 

Parte din revoluționarea educației este schimbarea paradigmei. Scopul nu mai este memorarea materiilor, ci abilitatea de a identifica și înțelege informații necesare pentru a le aplica în circumstanțe concrete. Prin urmare, noile tehnologii ar fi benefic să fie folosite în clasă. Oricum le dețin, ar fi ideal să învețe cum să le folosească în avantajul lor spre deosebire de a-și consuma energia în utilizări superficiale și chiar toxice dezvoltării lor.

Educația viitorului
Schimbarea paradigmei

  • Scopul
    – NU mai este memorare
    – ESTE identificarea și înțelegerea informațiilor
    necesare rezolvării de probleme
  • Integrarea noilor tehnologii la clasă
    = utilizarea acestora în avantajul lor
    (nu simpla irosire a timpului)

 

Un alt exemplu ar fi trecerea de la modelul bazat pe parcurgerea unei programe prin memorări teoretice la un model bazat pe realizarea de proiecte tematice practice. Mai ales începând cu anii de liceu, abilitățile de gestionare a timpului, de organizare a unui proiect, de colaborare cu alți colegi și de finalizare în timp util și cu respectarea cerințelor – astfel de abilități sunt extrem de valoroase pentru performanțele pe care le vor obține în viitor.

Educația viitorului
Proiecte tematice practice

  • Renunțarea la memorări teoretice
  • Crearea unui model bazat pe
    proiecte tematice
  • Dezvoltare amplă a copiilor
    – absorbție naturală de informații teoretice
    – crearea de conexiuni – rezolvarea problemelor concrete
    – dobândire abilități: gestionarea timpului,
    organizarea proiectului, colaborare, finalizare de succes

 

O replică permanentă a copiilor este „dar la ce-mi folosește?!” Părinții reușesc sau nu să ofere un răspuns mulțumitor, însă ar trebui să luăm în serios reacția elevilor. Am putea integra încă din anii de școală scurte perioade de intership, programe de mentorat și proiecte de colaborare cu specialiști și companii din domenii diferite. Astfel ar înțelege mult mai bine relevanța studiului și cu siguranță, atunci când văd cu ochii lor utilitatea eforturilor de învățare, și rezultatele vor crește exponențial.

Educația viitorului
Educație relevantă nevoilor copiilor

  • Perioade de intership
  • Programe de mentoratâ
  • Proiecte de colaborare cu specialiști
    și companii din domenii diferite

 

Desigur că antrenarea memoriei este importantă. Fie că vorbim despre poezii sau formule matematice, astfel de exerciții rămân relevante pentru o bună dezvoltare a creierului. Însă nu sunt suficiente. Copiii au nevoie să dezvolte abilități de a folosi noile tehnologii cu putere extraordinară de calcul pentru aplicarea cunoștințelor teoretice și ajungerea la aplicații relevante în viața reală. Adică să interpreteze datele prin raționamente logice, să identifice modele repetitive sau tendințe pentru a rezolva cu succes probleme concrete.

Educația viitorului
Integrarea noilor tehnologii

  • Proiecte de aplicare a cunoștințelor teoretice
    și ajungerea la aplicații relevante în viața reală
  • Interpretarea datelor prin raționamente logice
  • Identificarea modelelor repetitive și tendințelor
    => rezolvarea cu succes a problemelor concrete

 

Sunt doar câteva exemple dintr-un exercițiu de imaginație în care realmente punem interesul copiilor în centrul sistemului de educație. Cu siguranță sunt specialiști în domeniu care pot crea aceste noi paradigme mult mai bine ca noi. Însă un dialog în societate trebuie să înceapă de undeva pentru a crea condițiile revoluționării educației.

 

Căci fără schimbări concrete făcute astăzi vom continua sacrificarea viitorului copiilor pentru conservarea unui sistem depășit. Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu noi teme veridice. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicațiile mobile din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

 

Provocările prezentului:

Leadership:

Noul An:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: