2018 a reprezentat anul în care am sărbătorit Centenarul Marii Uniri, iar finalul lui ne găsește cu un nivel ridicat de dezbinare.
Este probabil cel mai mult moment să facem o analiză bazată pe trecut. Nu de alta, dar istoria se repetă, la fel și greșelile ei.
Cei 100 de ani dintre 1918 și 2018 pot fi împărțiți în trei perioade:
- 27 de ani (1918-1945) – perioada interbelică și cel de-al doilea război mondial
- 46 de ani (1946-1989) – regimul comunist
- 28 de ani (1990-2018) – etapa post-revoluționară
Observăm succesiunea interesantă a perioadelor și extindem viziunea cu 50 de ani înainte de Marea Unire (1866-1917) ajungând la un alt moment istoric – începutul monarhiei.
Să fie oare o succesiune de etape care prevestește că 2019 poate însemna începutul unei noi perioade de 50 de ani? (2019 – 2070) Dacă istoria va consemna această evoluție până prin anii 2070 și dacă va continua acest ciclu ce ne-am dori pentru următoarea jumătate de secol?
Timp de 20 de ani, în perioada interbelică, am schimbat 30 de guverne prin 10 alegeri generale, dominate în mare parte de liberali cu deviza „prin noi înșine”, dar și de țărăniști care favorizau politica economică a „porților deschise”.
În 1938 alegem autocrația pentru 50 ani – fie că vorbim despre cea a lui Carol al II-lea prin partidul Frontul Renașterii Naționale, fie cea militară a lui Antonescu sau cea comunistă a lui Gheorghiu Dej și Ceaușescu.
În 1989 decidem că autocrația nu ne avantajează și trebuie să alegem ceva diferit. În acești 30 de ani de post-comunism am pendulat între reformă și nostalgie, între modernizare și idei retrograde, între civilizația vestică și apucăturile estice.
Dacă gândurile noastre ar fi reunite într-o viziune comună ne-am dori o schimbare de mentalitate, leaderi mai competenți, mai patrioți, sau toate la un loc?
Haideți să știm ce vrem și să vrem ce știm, iar anul 2019 să însemne un început de bun augur al perioadei post-centenar.
Vă doresc sărbători de iarnă în liniște și lumină!
Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe facebook.
Veridice Episodul 218 | 28.12.2018
Marți | 18:30 | Digi24
Cu Adrian Vascu, Senior Partner Veridio