Update 29.01.2020
În ședința de guvern de aseară au fost propuse următoarele trei modificări esențiale:
– Eliminarea pragului de 1 milion lei;
– Noul termen propus pentru depunerea planului de restructurare și a testului creditorului privat prudent e 31 iulie 2020;
– Deschiderea până la 31 martie perioada de depunere a notificărilor.
Așteptăm confirmarea și validarea publicată în Monitorul Oficial.
Detalii disponibile pe FinancialIntelligence.ro
—–
Update: joi, 19.09.2019, au decis prelungirea termenului până pe 31.10.2019 (detalii aici).
—–
Ne-am obișnuit ca ordonanțele să aibă consecințe negative pentru noi – cetățenii, suspiciune de multe ori și confirmată ulterior. Însă nu întotdeauna lucrurile stau așa, sau cel puțin nu în totalitate.
„Ordonanța amnistiei”, cum a fost denumită OG 6/2019, cuprinde măsuri care, aplicate cu profesionalism și bună credință, pot aduce beneficii tuturor părților implicate – de la companiile aflate în prag de insolvență sau executare silită, angajații acestora și până la încasările bugetului de stat.
Important de știut este că ordonanța nu șterge datorii fără condiții și obligații preliminare și ulterioare. Dimpotrivă, scopul este tocmai evitarea pierderii sumelor datorate la bugetul de stat prin declanșarea procedurii insolvenței sau a executării silite.
Companiile care la finalul anului trecut înregistrau datorii mai mari de 1 milion lei și care se încadrează în cerințele OG 6, trebuie să depună până la 30 septembrie o cerere, urmând ca în cca 120 de zile să prezinte autorităților planul de restructurare și rezultatele testului creditorului privat prudent.
OG 6/2019 – Restructurare financiară
Condiții:
- companii private și de stat
- datorii +1 mil RON (31.12.2018)
- îndeplinesc criteriile speciale
OG 6/2019 – Restructurare financiară
Documente:
- cerere analiză (30.09.2019)
- plan de restructurare *
- rezultate test creditor privat prudent *
*în termen de 120 zile de la depunerea cererii de analiză
Planul de restructurare prevede modul în care statul își va recupera sumele datorate într-un orizont de 7-10 ani, incluzând și eventualele „ștergeri de datorii”.
OG 6/2019 – Planul de Restructurare
Condiții:
- următorii 7-10 ani
- calendar plăți bugetul de stat
- solicitări „ștergeri de datorii”
Eșalonările și ștergerile solicitate sunt analizate prin testul creditorului privat pentru a decide în care variantă statul va încasa mai mult din sumele datorate – fie în scenariul din planul de restructurare, fie prin declan-șarea imediată a executării silite sau a procedurii insolvenței.
OG 6/2019 – Testul Creditorului Privat Prudent
Încasări la bugetul de stat mai mari:
- plan de restructurare?
SAU
- executare silită / procedura insolvenței?
Pentru informații detaliate despre procedura OG 6/2019 – citește Analizele Veridio:
- OG 6/2019 – Primii pași în restructurarea financiară
- OG 6/2019 – Cum funcționează restructurarea financiară
Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe facebook.
Veridice Episodul 3.02 | 10.09.2019
Marți | 18:30 | Digi24
Cu Adrian Vascu, Senior Partner Veridio