Update 29.01.2020
În ședința de guvern de aseară au fost propuse următoarele trei modificări esențiale:
– Eliminarea pragului de 1 milion lei;
– Noul termen propus pentru depunerea planului de restructurare și a testului creditorului privat prudent e 31 iulie 2020;
– Deschiderea până la 31 martie perioada de depunere a notificărilor.
Așteptăm confirmarea și validarea publicată în Monitorul Oficial.
Detalii disponibile pe FinancialIntelligence.ro
—–
Vorbim astăzi despre Ordonanța care conține un mix de soluții privitoare la companiile care aveau datorii către stat de peste 1 milion de lei la 31.12.2018. Ordonanța 6/2019 a fost gândită astfel încât atât statul cât și companiile pot avea de câștigat.
Procedura de parcurs pentru firme s-a dovedit a fi complicată ceea ce a determinat ca până în prezent doar între 5 și 10% dintre companiile care au depus notificări în baza OG 6/2019 să fi transmis planul de restructurare și testul creditorului privat prudent.
OG 6/2019 – Stadiul Programului:
- doar 5-10% dintre companii au depus documentațiile
Soluția iminentă ar fi ca Guvernul să proroge termenul pentru depunerea documentațiilor. Sunt multe argumente care susțin o astfel de decizie și amintim câteva.
În primul rând, anul trecut s-a prorogat termenul pentru depunerea notificărilor cu o lună, până la 31 octombrie. Această decizie a determinat companiile să demareze realizarea planurilor după data de 1 noiembrie. Însă nu s-a luat aceeași măsura și pentru termenul de depunere a planurilor de restructurare.
OG 6/2019 – Prorograrea Termenului | Argument #1:
- Termenul pasului 1 a fost amânat cu o lună
- Termenul pasului 2 nu a fost modificat în același timp
Apoi, prevederile ordonanței necesită acțiuni complexe (carton 3), precum realizarea studiilor necesare cât și asigurării plăților inițiale obligatorii pentru companiile eligibile.
OG 6/2019 – Prorograrea Termenului | Argument #2:
- Pasul 2 necesită acțiuni complexe
- Termenul pasului 2 nu a fost dimensionat adecvat
Firmele au avut nevoie de timp să înțeleagă (carton 4) criteriile de calificare, dar și modul de aplicare și respectare a cerințelor de încadrare în prevederile ordonanței 6/2019, timpul rămas pentru realizarea efectivă a documentațiilor devenind și mai scurt.
OG 6/2019 – Prorograrea Termenului | Argument #3:
- Prevederile OG 6/2019 sunt complexe
- Doar înțelegerea cerințelor a durat foarte mult
- Termenul pasului 2 nu a fost dimensionat adecvat
Totodată, în perioada care a urmat termenului depunerii notificării inițiale au fost sărbătorile de iarnă, ceea ce a îngreunat și mai mult eforturile de realizare a documentației care necesită colaborarea mai multor specialiști cu experiență și competențe avansate.
OG 6/2019 – Prorograrea Termenului | Argument #4:
- Pasul 2 necesită colaborarea mai multor specialiști cu experiență și competențe avansate
- Perioada concediilor specifice sărbătorilor de iarnă
- Termenul pasului 2 nu a fost dimensionat adecvat
Nu în ultimul rând, (carton 6) termenul scurt nu a dat un răgaz suficient pentru companii să facă rost de resursele necesare care să le asigure plata la zi a obligațiilor bugetare și eventuala cotă de (5-10-15%) de plată pentru a beneficia de reducerea datoriei.
OG 6/2019 – Prorograrea Termenului | Argument #5:
- Pasul 2 necesită multe resurse (ex: plata la zi a obligațiilor bugetare)
- Termenul pasului 2 nu a fost dimensionat adecvat
Ordonanța oferă premizele pentru o implementare de succes – atât în beneficiul mediului economic, cât și în beneficiul bugetului de stat. Prorogarea termenului este condiția minimă necesară pentru a proba dacă acest succes poate avea loc.
Citește Analizele Veridio pe tema OG 6/2019:
- Termene Limită Depunere: https://bit.ly/2lYSb25
- Restructurare Financiară: https://bit.ly/2kvH6Wf
- Puncte Principale OG 6/2019: https://bit.ly/2YPAsYU
!NOU – AVA mobile app (search „Adrian Vascu”):
- Android App: https://bit.ly/2Jf9rsL
- iOS App: https://apple.co/2pNk27j
Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe facebook.
Veridice Episodul 3.18 | 28.01.2020
Marți | 19:10 | Digi24
Cu Adrian Vascu, Senior Partner Veridio